Umblă liber, omule, accesoriu de laptop care eşti

Posted on May 3, 2010

1


De bine ce vorbeam în Martie de nevoia redefinirii conceptului de a trăi, iată un spoof la o piesă a omului cu 99 de probleme:

Este mai mult decât evident în acest punct că suntem defecţi şi las puterea exemplului să vorbească de la sine de data asta:

În 2008, pe 6 Septembrie, sora mea de numai 17 ani a avut un accident de motor în Braşov. A intrat în moarte clinică pe loc, iar pe 13 Septembrie a fost înmormântată. După ce m-am dezmeticit  şi m-am întors în Bucureşti i-am închis, re rând, contul de Hi5, cel de Facebook, adresa de mail de pe Yahoo, însă mi-am prins urechile la anularea contului de pe Gmail, aşa că l-am lăsat. Cumva simţeam şi simt în continuare că locul ei e DOAR în sufletul celor care au iubit-o, iar în lumea asta, patronată de motoare de căutare şi reţele sociale, ea nu putea (în capul meu) fi (şi) un cont inactiv, care (căci totuşi vorbim de puşti de 17 ani) urma să se transforme într-un zid al plângerii şi exteriorizării gândurilor/regretelor,  spuse  sau nu atâta timp cât ea a fost în viaţă, atâta timp cât ele aveau valoare.

Da, a fost o intenţie egoistă, dar, cred eu, perfect justificabilă în contextul prezentului pe care-l trăim.

Tot în capul meu, peste ani, auzeam răspunsul la: Cine a fost Sabina Cenuşe? undeva în zona: Hai să-ţi arăt!/Uite ce comment a avut la post-ul ăsta etc.

Toate acţiunile ei trebuiau închise, căci drumul ei în lumea asta ajunsese la final şi nu vedeam rostul unei pagini online, nu vedeam rostul unei adrese de mail şi nici al unui ID de mess. Lucrurile trebuiau să moară şi să fie îngropate alături de ea.

Dar cumva n-a fost să fie, căci, din neant, TOATE conturile i-au fost reactivate (la nici 24 de ore după ce i le-am închis). Ea a reînviat (Scoală-te, Lazăr şi umblă!), deşi zace 6metri sub pământ şi e mâncată de viermi. Ea dă log in şi log out după fiecare sesiune de mess/Fb/Hi5. Ea, la doi ani imediat de la deces, are nu UNUL, ci DOUĂconturi de Hi5, vizibile la un simplu search al numelui. Ea şi-a schimbat după moarte fotografia de profil şi tot ea e invisible pe mess uneori  şi, cireaşa de pe tort: ea, de dincolo, a stat în faţa unui laptop şi mi-a scris într-o seară pe mess, doar că a greşit pronumele în formula de adresare, ca să nu mai comentez şi textul.

Oricine e responsabil de această reînviere să se bucure de ea, căci nu ştiu ce e mai trist pe lumea asta: un mort cu conturi active sau un om care are astfel de coordonate, unde a fi în viaţă = a fi vizibil la un Google search sau a avea profil pe Facebook/Hi5.

Din păcate, asta-i realitatea şi, fie că o acceptăm sau nu, am ajuns să fim definiţi de motoare de căutare şi pagini de profil, dar mă întreb eu: în faţa oglinzii mai ştim cine suntem, mai avem răbdarea să ne uităm 10 minute la noi şi să ne privim în ochi sau e suficient să ne verificăm contul de Facebook ca să realizăm dacă suntem în regulă sau nu.

Aşadar: THE NEW DORK sau ceea ce propune The New Yorker: THE UNGOOGLABLE MAN?

PS: LOG OUT!

Share

Posted in: mi_chillin