Gândăcel

Posted on November 22, 2011

0



TE şi IUBEŞTE s-au întâlnit pe o canapea. Au şezut aşa, unul lângă altul, TE la stânga şi IUBEŞTE la dreapta, cât să-şi vorbească cafeaua.
Soarele le lumina viaţa, cafeaua şi canapeaua.

După un pic de cafea sorbită la soare pe lângă ei a trecut, de la stânga spre dreapta, un OM.
Isteţ şi curios din fire, cu capul ca luna de la atâta simţire, mergând tot înainte pe drumul său, curiosul OM a aruncat totuşi o ocheadă către canapeliştii cafegii.
I-a citit, să ştii: te iubeşte
Minciună! afirmă în mersul său OMUL.
Şi s-a tot dus, pe unde îi era drumul: tot înainte, tot înainte.

După alt pic de cafea sorbită la soare pe lângă cei doi canapelişti, de la dreapta spre stânga, trece o tânără FATĂ.
Isteaţă şi ea, curioasă şi ea din fire, dar cu părul încâlcit de la atâta răstălmăcit, mergând tot înainte pe drumul ei, curioasa a aruncat şi ea un ochi şi i-a citit:
iubeşte te
FATA priveşte tăcută spre soare şi îl întreabă cu voce tare: cum să mă iubesc când îmi pare că-nnebunesc? De la atâta răstălmăcit cred că m-am şi smintit.
Soarele tace mâlc şi-i încălzeşte.
IUBEŞTE
o aude şi TE îi face semn să şadă, după care, cu răbdare, TE se face pieptene şi descâlceşte ceea ce FATA a încâlcit de la atâta gândit.
Cu ochii în soare, FATA spune tare: IUBEŞTE, cum e cu iubirea? Căci eu am crezut că iubesc şi acum cred că doar mă amăgesc.
Vezi tu, mie-mi pare că eu am un fel de tentativă de restaurare a unui univers pierdut, departe în trecut. Îmi pare că eu nu mă iubesc, ci proiectez sentimente de iubire doar în cei care nu mă doresc şi de aici inventez, cu, şi-n propria-mi minte, poveşti de iubire şi creez simţă
…minte! Minte!  strigă tare din depărtare OMUL curios, doar aici şi acum întors.

IUBEŞTE îi priveşte.
FATA, luându-şi ochii de la soare: Minciuna doare tare. (către OM) De ce te-ai întors?
IUBEŞTE în lumina solară străluceşte, iar părul fetei încet se descâlceşte.

OMUL: Iubirea se simte, nu se gândeşte, însă fata de la stat cu ochii-n soare orbeşte.