Necuvintele lu’ TATA

Posted on December 1, 2011

1


FATA vorbeşte tot timpul cu TATA, că TATA-i departe şi singur,
iar FATA, singură şi ea, vrea să-i fie tot timpul aproape,
căci EA a înţeles: EL va fi tot timpul parte din EA. (Respectă asta, FATA MEA!)
Aşa că FATA-şi culcă în fiecare zi capul pe telefon de parcă-i umărul lu’ TATA, iar TATA merge mai departe mânat de gândul că EA,
parte din EL, nu poate fără EL
…nu încă.
Îşi alungă unul altuia tristeţea cum ştiu ei mai bine: FATA prin cuvinte şi poveşti, iar TATA prin tăcerea-i adâncă.

Solară era odată FATA.
Grav a devenit TATA.
TATA le bea, iar FATA are acum inima grea, aşa că-şi culcă capul pe umărul lu’ TATA şi speră ca EL să-i dea
alinare şi poate
umpic de soare să poată din nou să zboare, căci EA nu le mai vede
în EA.

Într-o dimineaţă, prima de decembrie, FATA îi povesteşte lu’ TATA de inima sa.
De ce ieri, spre exemplu, EA
nu şi-a culcat capul pe umărul lu’ TATA şi a ales perna sa.
TATA nu are cuvinte, căci toate-s la EA.
TATA are tăcere, iar FATA înţelege că trebe să spere
şi s-alunge tristeţea din inima sa, aşa că FATA-şi ridică capul de pe umărul lu’ TATA, închide receptorul şi se pierde în munca sa, însă ce FATA nici nu bănuia, astăzi se întâmpla:
TATA sună înapoi FATA, căci EL la radio auzea
cuvinte
Chiar dacă TATA nu prea mai vorbeşte
EL simte!!
Simte cuvinte şi-şi simte FATA care răspunde de parcă TATA ar fi uitat ceva.
TATA n-a uitat
TATA a găsit astăzi cuvinte, iar FATA îşi culcă capul pe umărul lu’ TATA
şi simte cum cântul ce cântă la radio e ceea ce TATA are tot timpul, departe de cuvinte, în tăcerea sa:
dragoste pentru FATA sa şi alinare pentru tristeţea de care EA suferea.

Cântul pe care FATA l-a auzit prin telefonul lu’ TATA, cu capul pe umărul său, era: