Tace piersicu-n grădină

Posted on May 28, 2013

0


Lângă piersicu-mpupit
m-ai pupat şi m-ai minţit.
Eu, şi mai mincinoasă,
de tine trupul mi-am lipit,
ca să mă lipesc cu putere,
întru totul, de durere.
Că te-am simţit, îţi zic,
altfel nici n-aş fi venit
dacă n-aş fi văzut o pată.
Ohhh:

doi mincinoşi ş-un piersic încă ne-nflorit –

asta ţi-o spune-orice smintit:
e-o poveste-ntunecată,
deşi, piersicul nu are nicio pată.
El, cât noi ne-am tot minţit, a-nflorit,
chiar mai mult decât livada-ţi toată,
de parcă-n el ne înflorea minciuna.
Mie, acum, îmi e totuna,
doar că mă-ntreb ce roade-ai să culegi?
Ce gânduri mintea-au să-ţi străbată,
ce trăiri prin suflet au să-ţi treacă,
de fiecare dată când
pe lângă piersic ai să treci
şi el, din linişte în linişte o să-ţi şoptească,
deşi tu lin şi surd păşeşti spre casă,
crezând că intri-n adevăr
Ohhh,

pe cine minţi când minţi de fapt?

Acum mă-ntreb:
ce-i ăla, Doamne, un copac?
Un martor mut,
profesor tăcut,
un semn din cer
că n-ai scăpare?
Uneori e alinare,
dar poate ş-un semn
de întrebare
ce ţi se ridică-n minte
că-n el El ţi-a sădit răspuns,
când omul nu-ţi e îndeajuns
şi ceru-i încă mult prea sus.
Ohhh:

a pătimit piersicu-n grădină!

Ş-am pătimit şi eu că tu, în tină,
sufletul ţi-ai îngropat.
Dar piersicul e încă în grădină!
Nu te fă şi criminal,
Că el minciuna ne-a îngropat-o-n tină,
deşi tu ai rămas pătat.

Privindu-l, privirea ţi-o înalţă spre lumină
Nu mai sădi minciună în grădină!
Din mincinos nu deveni şi criminal!
Ohhh,

dacă-l omori ce-ai să omori de fapt?