Înaripată

Posted on July 13, 2013

0


Nu pot să fiu ceea ce vrei tu să fiu. N-am cum.
Moare sufletul în mine dacă nu-i răspund,
Dacă nu plec chiar atunci când, poate, tu
Mă vrei mai mult; vrei să rămân. N-am cum.

Poţi s-alegi să mă legi: cu zale sau legăminte.
Îmi va fi mai greu, într-adevăr, să mă rup,
Doar că cel ce face asta, sufletul meu simte,
Minte. Ş-atunci, dacă nu pot să mă rup, ceva
Se rupe-n tine – ajungi să simţi că m-am îndepărtat.
Sufletul meu, cal înaripat, de mult, nu mai e cu tine.

Cu cât mă legi mai mult, cu atât mai tare,
Lumea de dincolo-de-tine, îmi urlă-n cuget şi în piept,
Mă cheamă-n disperare. Eu trebuie să îi răspund, deşi
Se poate ca bucata din mine care-i ancorată-n realitate
Să vrea să stea atunci cu tine, să vrea să simtă cum,
În noapte, o-mbrăţişare-i oferă alinare sau, în plină zi,
Să crească-n bucurii sub raze de soare. Uneori nu pot.

Nu pot să fiu ceea ce vrei tu să fiu când simt fiorul şi trebuie să scriu.

Taman de asta am ajuns ca privirea să o-ngrop în pământ: AM RĂMAS,
Pe suflet mi-am călcat, de singurătate am fugit, talentul l-am negat,
De oameni m-am legat mai tare, deşi, cu fiecare zi în care-mi încuiam
Calul înaripat, El, necheza mai tare şi mai tare. Dar cine să-l audă?!

Un cal înaripat în lumea asta-i o eroare sau, poate, un dar de Sus,
Coborât să nască pe Pământ izvoare tămăduitoare.

Nu poţi să mă opreşti din drum – calul meu e făcut să zboare. N-ai cum.