Azrael

Posted on July 19, 2013

0


 

Întâi a așteptat privirea să mi se stingă,
Ochii să-mi cadă la pământ, mintea
Să mi se piardă-n prea mult gând,
Trupu-mi să nu mai simtă. Nădejdea,
Visele, speranța în mai bine, în iubire,
TOATE, rând pe rând, s-au scurs din mine,
Iar eu m-am pus pe alergat, în noapte
Căutând un loc în mine-n care, pe Cerul meu,
Nu s-au stins TOATE, odată călăuzitoare,
Stelele mele, acum ajunse căzătoare.

Cu cât eu alergam mai tare, de bine,
De mine, Lumină și stele străluciTOATE,
Cu atât El, Azrael, începea să mi s-arate
În fiecare colț, în TOATE, cele patru zări,
În noapte, avea o față pregătită pentru mine,
Cu ochi în care eu am văzut sclipire și
Mintea-mi, oarbă de mult, a tradus că TOT
Ce sclipește, sclipește pentru că e iubire.

I-am căzut în brațe și El, Azrael, eu crezând
Că-i Gabriel, mi-a arătat ce-nseamnă moarte:
Suflete putrezite mi-a dat să iubesc, ca prin ei
Să mă umilesc, să le răspund chemărilor în noapte,
Să ne distrugem prin desfrâu TOT Cerul nostru,
Care dacă-i înstelat are puterea să înghită
Chiar şi cea mai întunecată noapte. Ne-am bucurat,
Mi-am zis atunci, făr’ să-mi dau seama că vorbeam
De prin spelunci, că ce iubeam era minciuna şi
LIPSA era singura ce mă mâna, într-una şi
Într-una m-am adâncit în noapte. De patru ori
Am fost la un singur pas de moarte, întocmai
Câte feţe are Azrael, iubitul meu din fiecare el
Cu care, în moartea sufletului meu, m-am desfătat,
Iar Cerul sufletului, odată înstelat, iubindu-l
Pe Azrael din fiecare el, cu TOTUL mi s-a-ntunecat.

Doar că într-o noapte, trăind minciuna cu un el,
Goi, culcaţi în patul meu, Dumnezeu ne-a dat una:
Luna – care m-a trezit din somnul meu şi, făr’ să cer,
De Sus, din Cer, şi-a pus razele pe mine şi pe el. Ş-atunci:

Sufletul meu, Cer, nu cumva trebuie s-aibe şi el una?!

Tot din ce m-a-nvăţat şi mi-a arătat Luna întreb: dacă el
E luminat de Cer, din Azrael n-are puterea să fie Gabriel?