Sorbind din cafea sorbim din despărţire

Posted on January 13, 2014

0


Mi-ascund ochii în cafea,
doar că se ridică nori din ea
Şi cum norii se adună
la scurt timp în ceaşcă
îmi şiroieşte o furtună.

Şi tu, probabil, că-ţi treci ochii peste masă
Şi mă priveşti, din iarna ta
cu ochii-n primăvară în care
izvoare-n soare se dezgheaţă.

Şi uite-aşa, l-aceeaşi masă,
Izvoare-n-soare şi furtună,
Sorb ultima cafea-mpreună.

Izvoare-n soare cad pe-a ta mână
Pe care-o ţii ca prinsă-n rugă
Şi orice-am face, orice-am spune,
Sorbim cafea cu amărăciune.

Sorbim din despărţire, dar ştii ceva?!
De n-ar fi lacrimi am şti
că nu-i strop de iubire.

Aşa că ochii-i aţintesc spre tine,
Mă lepăd de frici, de vorbe-n vânt,
Plimbate prin furtună
Te prind, MAMĂ, de uda-ţi mână
Şi cu iubire îţi pătrund în rugă.

Şi ne rugăm, din inimă, împreună
Rugă mută
Rugă dură
Din suflet înălţată şi nu dată din gură!

Şi simt, MAMĂ, cum dragostea-ţi la cer se-nalţă,
Îngeri, pentru tine, formează-n jurul meu
Straşnică armată luminată ce spulberă orice e rău.

Îngeri pătrund în iadul meu.
Oricât de mare-aş fi
Rămân copilul tău!

Deşi acum ne despărţim
Tu mă veghezi mereu!

Dragostea ta, MAMĂ,
Scut al sufletului meu.