Pietà

Posted on March 8, 2014

0


Ţi-au zdrobit copilul, mamă!
Au săgetat în pieptul lui c-otravă
I-au pus oceane fără fund în ochi
Şi când, flămând, întins-a mâna după hrană
I-au dat să guste iluzii-n loc
Să-l mai aline, aşa cum face-o mamă.

I-au luat tot!

În suflet l-au lăsat doar cu o rază
De se uita-n oglinzi şi-n oameni, doar în ochi,
Crezând, nătâng, că poa’ să se mai vadă.

Ţi l-au lăsat, mamă, întins pe jos,
Ş-o noapte-adâncă îl presează.
Şi el, cu raza lui, învins îţi scrie:
NU MAI POT!
Ş-atunci te uiţi în pumnii tăi munciţi
Şi speri

Că-n ei e tot,

Şi îi închizi arzând şi în iubire,
La fel cum caii-naintează în galop,
Porneşti spre el, îndurerată mamă.

Şi zbiară inima în tine:
E copilul meu, mai bine mor
Decât să las sufletul în el

Să-i moară!

O viaţă strâns-ai lumina prinsă-n pumni,
Singurul leac de pe pământ, adânc ascuns
În dragostea de mamă.

Ţi-au zdrobit copilul,
Dar tu, cu dragostea strânsă în pumni i-atingi
Unica rază
Ş-un Soare se naşte-n pieptul lui, iar el,
Odată orb,
Începe-acum, din nou, să vadă!