Fiecare om,
În sinea lui,
Are-o linie de orizont:
Dincolo de ceea ce el e,
Pământ,
Se înalţă-n un cer în el,
Mai straşnic şi mai luminos decât
Cerul văzut de muritori
De aici,
De pe Pământ.
Iar linia
Dintre trupesc şi sfânt din el
E pentru suflet mângâierea,
Hrana,
Şi atingerea care ghidează
Fără însă să se vadă,
Podul dintre omenesc și sfânt.
Ş-atunci te-ntreb:
Omule,
Ştii tu de unde vine bucuria?
Eu mă gândesc atunci
La linia de orizont din tine
Şi la oceanul de lumine
Dintr-o zi-n care,
Pe cerul sufletului tău
Râde Soarele
De mulţumire
Şi te atinge, humă,
Râsul cel făr’ d-asemuire.
Advertisements
Posted on March 13, 2014
0