Să te fereşti de PREA TÂRZIU

Posted on March 30, 2014

0


Sufletul tău a ajuns o peşteră.
Şi e frig în tine,
E pustiu
Şi, pentru totdeauna,
Întuneric.

Şi m-ai lăsat în tine,
Pentru că sufletul tău m-a vrut,
Doar că sufletul tău
Pentru tine
Nu e eu, ci a ajuns
Eternul întuneric

Care râdea la mine
Şi de mine când strigam în tine:
Omule, ce ai făcut

Cu lumina ce era odată-n tine?

De pereţii reci şi uzi
Vorba-mi s-a lovit şi a ajuns

‘napoi la mine.

Ce folos că am ecou în tine,
Când tu eşti cel ce nu vezi şi auzi?

Ştiu că vorba-mi o s-o uiţi.

Ştiu că eu degeaba zac în tine
În genunchi.
Ştiu că eşti pierdut, dar să-ţi asumi!
Faptele-ţi sunt stâncile
Ce bezna,
Pentru totdeauna,
Au adus-o-n tine.

Atâtea stânci, atâtea stânci…
De neurnit, lipite, reci şi tu te uiţi
Cum plec din tine.
Răul e prea mare ca tu, singur, să te lupţi,
Dar nu pot sta să mă înghită răul şi pe mine.

Eu iubesc lumina mult prea mult, deşi, tu ştii
Iubitu-te-am
Odată
Şi pe tine.