Necondiţionat înseamnă a te coborî în iad?

Posted on April 8, 2014

0


Iubirea nu are nimic a face cu pământul!

Dacă-i de aici deja a şi murit
Şansa-n tine să cunoşti, să simţi
Ce-n lungul drum de-ntoarcere
Din întuneric la lumină,
A început să licărească-n mine
Din clipa-n care,

Cu Soarele nemărginit în ei,
Doi ochi spre mine au clipit.

De dincolo de timp, pământ și
Sufletu-mi în tină bine-adâncit,
Acești doi ochi au lăcrimat de fericire,
Deși în mine rămas-a doar un licurici.

El a văzut ce Soare e îngropat în mine

Și m-a iubit de dinainte
Ca pleoapele să i se fi închis,
Să poată şi el să respire
Ce ochii au văzut când prima oară
Au pătruns în mine,
Iar Soarele, Doamne,

A plâns,

Întâi de bucurie ş-apoi, din nou,
A plâns,
Cuprins însă de o singură durere: iadul din mine

Nu mă lăsa să-l văd,
Să îl aud,
Să-l simt sau să-l iubesc.
Iar el în el, deşi zâmbea, necontenit primea din mine
Piroane-n piept.

Acum te-ntreb: care bărbat
Are puterea să-ţi coboare-n iad,
Iubirea să şi-o preschimbe în torţe de lumină
Şi să te iubească, înger decăzut, aşa cum El iubeşte:
NECONDIŢIONAT.