Nu crede răul

Posted on May 28, 2014

0


Când vorbe de ocară
Cad în fântâna sufletului tău,
Ochii să-i ţii spre Soare,
Sforţându-ţi mintea să nu creadă
Tot ce, acuma, aude rău.

Ştiu, omule, că vorba doare.
Cu cât iubeşti omul mai tare,
Cu-atât răul în tine cade greu.

Îţi despică pieptul
Şi-n el aruncă fiare,
Îţi seceră genunchii,
Şi-n ochi îţi pun câte-un pumn de sare
Ş-aşteaptă…
Ca în văzul lor
Să ţi se facă ochii mare
Sau chiar ocean,
C-atât de mare e durerea
De dincolo de văz.

Dar, crede-mă,
Omul singur nu-i în stare
Să provoace-aşa un rău
Şi să lovească taman acolo
Unde mai tare doare,
Zdrobind, c-o vorbă, tot
Lăuntrul tău.

Tu iartă şi-l iubeşte şi mai tare,
Că i-e sufletu-ntr-o fântână
Şi el strigă
Şi e singur
Şi se-neacă, uitat ş-urât de oameni,
În abisul ălui rău.