Nu te mai ofili

Posted on June 5, 2014

0


Nu ţi-e dor de culorile tale?
Dacă ţi-aş zice: crin-alb-în-Soare,
Inima ţi-ar sări o bătaie?
M-ai privi cu aducere-aminte-n privire?
Sau mi-ai zice: să tac pe vecie
Pentru că ce s-a pierdut n-are să mai reînvi…

Taci!

Taci, crin-alb-în-Soare, acum!
Te-am văzut strălucind, luminând.
Şi-n ochii tăi de mă pierd, de mă uit,
Văd ziua dintâi în care ochii din cer
I-ai deschis pe Pământ. –
Tu nu-ţi mai aduci aminte,
Dar ia de-ţi întreabă sufletu’:

Mai ştii?
Mă mai ştii?
Sau ţi-am greşit prea mult?

El, pâlpâind, bucuros de-al său crin,
Mă prinde de mână şi-nghiţind un suspin
Se-aprinde cât mai poate de mult.
Mă mir că nu-i trist de cât rău i-am făcut.

De mână cu el, mă întorc la-nceput.

Drumul e greu,
Drumul e lung,
Dar mân înainte,
Crin alb în Soarele pe care-n mine nu-l mai vreau
Apus.