Nădejde pentru deznădejde

Posted on June 25, 2014

0


Nu-i reazem pentru ochii
Care în pământ se afundă.
Sufletu-i lipit de iad
Şi-n piept
Te-ncearcă o durere cruntă.

Nu-i reazem
Ş-uneori
Efortu-ţi pare în zadar.
Cu cât privirea ţi-o cobori,
Cu atât abisul te priveşte
Iar
Şi iar.

Nu-i nimeni să te audă
Şi nimeni
Să pătrundă în iadul tău
Pentru că tu nu-i laşi.

Te pierzi în suferinţă
Şi orb, cum ai ajuns,
Degeaba-ţi spun:
Luptă cu răul,
Luptă!
Vei fi lumină iar!