Gândul bun

Posted on February 3, 2015

0


Nesperat se-nalță gândul bun în tine,
Când ochii-ți plâng oceane, iar inima
Ai dat-o de pământ, iar pământul
Te-nghite-acuma și pe tine.

Și cazi.
Și te afunzi.
Și strigi, făr’ de nădejde:
Uită, Doamne, uită,
Uită de mine!

E-ntuneric beznă,
Iar speranța… a fugit de mult.
Și, totuși, după toate,
Strigăte,
Durere,
Ochi în lacrimi,
Mai licăre ceva în tine: gândul bun.

Cine îl naște?,
Al meu suflet?!

Te lupți tu, oare, sau ai un înger
Acolo, Sus?!