Ce mai știe timpul

Posted on March 31, 2016

0


Lumea era mai bună
Cu tine în lume,
Durerea cădea mai greu
Pe suflet,
Lacrimile ni se-mpleteau,
Prefăcându-se-n zâmbet,
Soarele plângea lumină
Tot timpu-n ochiul tău.

Glasul tău
Era pasul meu înainte,
Mâna ta,
Tot timpul spre cer,
Ne trăgea
Când fruntea cădea la pământ
De prea multe dureri.

Viața mea,
Fost-a odată lumină,
Puteam să iubesc,
Vedeam adevăr,
Erai aici
Și mergeam împreună,
Pe o scară ce-accede
Tot timpul spre cer.