O(h,) minciună

​Făuritor de basme, Mintea-ți a ajuns.  Răul se dă drept, Bunul, nu-l mai vezi, Stăruie minciuna, Deși, pe umeri, capu-i drept. Dar ochii? Îți tremură privirea, Deși se-nalță glasul, Grăind doar adevăr  Pe dos. Ochii... Ochii mi-s de piatră,  Sunt singuru-adevăr Că sufletu-mi e rece, Iubirea, ce o simt, deloc, Făuritor de versuri, Măcar aici … Continue reading O(h,) minciună

Advertisements

Trist e cerul când minciuna…

Tu, în tine, îți spui că-i fericire, Dar adevărul... stă ascuns. Ochii tăi sunt orbi, crezând orbește că sufletul A găsit din cer iubirea, aicea pe pământ. Tu, în tine, îți spui că-i fericire Și, Doamne, cât te minți de mult! Întunecată ți-e privirea și mut e glasul Îngerului care plânge pentru tine...acum.

Îmi stai în drum

Nu-nainta, mai stai o clipă! Mai stai că timp mai ai Și-n juru-ți e atâta viață - atâta viață netrăită. Mai stai o clipă! Nu-nainta spre adevăr. Nu te fă încă rază de lumină. Nu lăsa ca binele ce-i cuibărit dar încă mic, aripi de înger să capete, iar tu să fii DIN NOU Lumină. … Continue reading Îmi stai în drum

Adevărul adevărului

Tu ştii, străine, că adevărul e ceva ce vine de dincolo de tine? şi...   nu-ţi aparţine! Adevărul se primeşte. E ceva ce se-nsuşeşte. Nu se gândeşte, ci pur şi... simplu se trăieşte! Tu ştii, străine, că adevărul n-ajunge la tine dacă-ţi pui smoală pe tine? şi... făr' să ştii, nu mai vezi bine! Iluzia … Continue reading Adevărul adevărului

Părintească

Ştii ce-i un copil? E adevăr divin. E-un suflet primit spre ocrotire. E o făclie de lumină ce trebuie alimentată DOAR cu iubire. S-ajungă şi el la viitorul care îi e-n suflet scris cu slove de culoare aurie. Dar dacă n-ai iubire pentru al tău copil, Dacă-l creşti în minciună şi în ură, Dacă iluziile … Continue reading Părintească

Tace piersicu-n grădină

Lângă piersicu-mpupit m-ai pupat şi m-ai minţit. Eu, şi mai mincinoasă, de tine trupul mi-am lipit, ca să mă lipesc cu putere, întru totul, de durere. Că te-am simţit, îţi zic, altfel nici n-aş fi venit dacă n-aş fi văzut o pată. Ohhh: doi mincinoşi ş-un piersic încă ne-nflorit - asta ţi-o spune-orice smintit: e-o … Continue reading Tace piersicu-n grădină

Adu-ţi aminte!

Încovrigată încă-n aşternut, tu, BRAŞOVEANCĂ plină de minciună, în dimineţi cu vânt tăcut adulmeci, somnoroasă zână, cum urcă-ncet, din colţ de bloc, spre-a ta fereastră spartă aroma-mbietoare a braşoavelor făcute-n şoaptă şi coapte atent d-o DOAMNĂ DALBĂ. Pe mireasmă tu te urci, ca zâna-ntr-o caleaşcă albă, şi-n minte, MINCINOASO, tu te duci, fugind de viaţa-ţi stearpă, să … Continue reading Adu-ţi aminte!