Pofteşte mintea-n inimă.
Las-o,
Dragostea să o inunde,
Iar tu să simţi cum pieptul tău
Se preschimbă tot în
Gânduri mute.
Şi ai să suferi,
Ai să-mi plângi,
Au să ardă-n tine gândurile slute,
O să cadă mintea în genunchi,
Iar altarul inimii va vrea atunci
Să o asculte…
E tăcut şi-nsângerat oceanul
Cugetului înecat în lacrimi.
Cine naşte ‘cest ultim gând
Pe care inima îl recunoaşte?
Cine zice, când în tine nu mai e nimic de spus?
Cine urlă, la altarul dragostei:
Ce mi-am făcut,
Eu, singur, Doamne?!
mi_chillin 